De mai bine de o lună am zilnic în viața mea un copil frumos și minunat care indirect îmi spune că mă iubește. Datorită ei, prințesa mea drăguță cu ochi albaștri și păr blond și perciuni ușor cârlionțați, învăț să fiu un copil din nou. Să inventez povești și să mă joc pe covor, în genunchi în fiecare seară.

Îmi testează răbdarea în fiecare zi, mă trage de păr și se prinde de mine cu mânuțele ei mici atunci când o iau în brațe. Nu mă lasă să o pup aproape niciodată, însă văd asta ca un lucru bun, pentru că poate nu va lăsa nici băieții să o pupe, până crește și ea mare. Dar mă înmoi toată când mă pupă ea dimineața înainte de a pleca de acasă.

Ador când ne jucăm împreună și îi spun că o să îi mănânc burtica și ea râde cu toți dințișorii ei micuți. Suntem prietene până când îmi spune că se mai gândește dacă suntem prietene. Dar în fiecare seară îmi lasă câteva jucării de pluș pe pat, ca să nu dorm singură. Hipo e preferatul meu.

Ajung seara acasă la ea și oricât de obosită aș fi, indiferent de cât de bună sau rea a fost ziua mea, ea e acolo, în ușă și zâmbește. Iar din când în când îmi spune că deabia aștepta să ajung acasă să îi prind părul și că mă așteaptă de ceva vreme deja. Cum să nu zâmbesc și eu? Iar când vine la mine să o îmbrac sau încalț, deși sunt cam stângace și nu îmi iasă perfect de fiecare dată, ea zâmbește, iar eu sunt un pic mai fericită.

O ador când mai scoate câte o perlă pe gură, când mănâncă înghețată și se face moșcoșă toată. O ador când adoarme la mine în brațe, chiar și din greșeală.

Încă ești mică și nu știi să citești, dar să știi că îmi ești dragă tare, cu toate mofturile tale. Oi fi eu mai pitic așa, dar tu ești pitica mea!