Category: recunostinta

Posted on in cercetasi, recunostinta, scouts

Este voluntariatul un al doilea job?

Unii aleg un al doilea job de nevoie, alții de plăcere. Deși unii dintre noi îi spunem voluntariat și cumva e la fel de prioritar ca jobul principal.

Fac voluntariat de peste 10 ani și cercetășia a făcut parte din toată viața mea de adult, cu urcușuri și coborâșuri, în roluri diferite, cu burn-out și nevoie de zilele libere, cu dragoste și recunoștință, cu energie și prieteni pentru toată viața. Datorită cercetășiei am ales să lucrez într-un ONG și tot datorită voluntariatului am acumulat atâtea experiențe câte să mă ajute să fac ceea ce fac astăzi și ceea ce îmi place.

M-am trezit recent în mai multe contexte, pusă în fața următoarei întrebări: cum faci să reziști cu un loc de muncă full time într-un rol de management și o poziție voluntară la cercetași într-un rol de decizie?

Răspunsul meu e de multe ori: nu știu. Cred că ține de motivație, prioritizare și dorință de a schimba ceva în mai bine, de a avea un impact în societate, de a face o diferență pe termen lung.

Sunt oameni însă, care privesc voluntariatul ca o bucățică mică din viața lor, un element pentru care dacă există timp și resursă de oferit se oferă, altfel nu neapărat. Încerc să nu judec deciziile oamenilor pentru că înțeleg că viețile noastre sunt diferite, la fel și prioritățile, nevoile, dorințele.

În orice categorie crezi că te-ai încadra, e în regulă. Și îți spun și de ce!

Am cunoscut anul trecut un om fantastic care ajută în fiecare zi copii cu nevoi speciale și copii din plasament să aibă parte de înot sau măcar de-o bălăceală, în fiecare săptămână, fără costuri. Mă uimește să văd cu câtă pasiune vorbește despre asta și cât de multă energie și dorință de a face bine există într-un suflet bun, și mă întristează să văd că nu îi e nici lui ușor. Deși ar trebui să fie. Pentru că toată această muncă înseamnă trezit la 4 dimineața, înseamnă ore multe de muncă nu doar în bazin, înseamnă energie consumată, nu doar fizică ci și emoțională, înseamnă timp mai puțin cu familia și cu cei dragi. Și oricât de greu ar fi, se trezește în fiecare dimineață și o ia de la capăt, chiar dacă eu plâng de somn când o dată pe săptămână mă trezesc la 6 dimineața să ne vedem pentru o oră de înot.

Am cunoscut oameni faini care au început să facă voluntariat ca adulți împliniți, cu locuri de muncă full time și cu responsabilitate asupra echipei. Au ales să se implice din dorința de schimba lucrurile în mai bine. Unii au schimbat legi, unii și-au adus cunoștințele și abilitățile în organizații pentru a le ajuta să se dezvolte, să fie mai puternice, să își atingă obiectivele. Au ajuns în câțiva ani să declare că e ca un al doilea job. Pot să înțeleg că e dificil, că e un efort constant și că poate fi copleșitor.

Cunosc la fel de mulți oameni care au ales să se implice doar 2 ore, pe săptămână sau pe lună. Și îi apreciez enorm pentru responsabilitatea cu care privesc timpul lor.

Cred cu tărie că e important să vedem ambele variante de voluntariat ca valide și să le apreciem valoarea amândurora, să mulțumim voluntarului care investește 2 ore pentru întâlnirea cu cercetașii, și voluntarului care își dedică un weekend trimestrial pentru un eveniment sportiv de strângere de fonduri, cât și voluntarului care se implică 15 ore pe săptămână pentru conducerea unei organizații. Fiecare rol e important și necesar pentru bunul mers al lucrurilor.

Mi-ar plăcea să ajungem însă să apreciem rolul de voluntar pentru valoarea pe care o are.

Pentru prima dată în 10 ani am fost nevoită să spun că pentru mai bine de o lună nu pot să mă ocup de nimic ce ține de cercetășie. Și asta a fost una din deciziile dificile din ultima vreme.

Am ratat o întâlnire de Consiliu Director, am ajuns să am peste 50 de mailuri necitite (ceva ce nu se întâmplă niciodată), am ajuns să nu am energie să deschid seara slack-ul și să văd ce se discută. Totul pentru că pentru o lună și ceva locul de muncă a fost prioritatea nr 1 și asta mă solicita mai mult decât am crezut vreodată.

Sunt însă într-o poziție privilegiată în care evenimentele își schimbă uneori data pentru că eu am o întâlnire din voluntariat, importantă, în calendar în septembrie 2023 deși azi e un final de februarie. Pentru că voluntariatul contează acolo unde eu sunt astăzi. Și mi-aș dori cu tărie, și încerc pe cât posibil, să contribui la o schimbare de paradigmă în România în sensul ăsta.

Ce îmi doresc cel mai mult astăzi, în ziua în care sărbătorim cercetășia în întreaga lume, este..

  • să schimbăm perspectiva și să oferim voluntarului recunoaștere pentru valoarea pe care o are.
  • să ajungem să privim voluntariatul cu aceeași responsabilitate ca locul de muncă.
  • și locul de muncă să aprecieze voluntariatul pe care noi în facem și efortul pe care noi îl depunem.
  • să conteze cele 10, 20, 30 de ore de voluntariat pe care le facem în 1, 2 sau mai multe săptămâni, și ele să vină cu zile libere de concediu, cu recunoașterea abilităților și certificare oficială a competențelor.
Posted on in recunostinta

2022 – it’s a wrap!

Unii recomandă să ne facem timp în fiecare zi să ne gândim la ce s-a întâmplat și pentru ce suntem recunoscători, să ne analizăm fiecare zi și să învățăm din ea. Deși mi-am propus la un moment dat să fac asta, nu am reușit, însă încerc măcar acum la final de an să trec prin câteva întrebări înainte de a seta intențiile pentru noul an.

Care a fost decizia cea mai înțeleaptă?

2022 a fost un an de învățare și recunoaștere a meritelor. A fost un an în care am ales să mă bucur în fiecare lună de o experiență dragă mie. Fie că a fost o tură la munte, la mare sau un training, un drum acasă la ai mei sau o ieșire de weekend în altă țară, am ales, și poate prea puțin, să mă pun pe primul loc și să încerc să am grijă de mine. Decizia cea mai înțeleaptă a fost să mă bucur de momentele de liniște și de cele din care mă încarc cu energie.

Lecția cea mai mare pe care am învățat-o

e că viața e plină de provocări și nu suntem întotdeauna pregătiți pentru toate. E în regulă să greșim, e în regulă să nu iasă totul perfect, e în regulă să nu avem soluția cea mai bună întotdeauna, e în regulă să nu avem dreptate. Singura întrebare e ce învățăm din asta? Pot într-o situație similară să iau o decizie mai informată?

Riscul cel mai mare pe care mi l-am asumat

cu siguranță riscul a fost să accept o poziție de management pentru care nu am considerat că sunt pregătită. Mai am zile în care consider asta în continuare și știu sigur că mai am multe de învățat.

Surpriza cea mai mare din anul trecut

Momentul în care realizezi că tot ce ai învățat în ultimii 10 ani se leagă în tot ceea ce faci astăzi. De la modul în care te prezinți, vorbești cu oamenii, interacționezi, creezi relații, ai grijă de cei din jur, faci project management fără să fi făcut vreun curs de project management, la cum imbini tot ce ai învățat la cercetași cu tot ce ai învățat la locul de muncă pentru a fi cea mai bună variantă a ta.

Asta e cea mai mare surpriză pentru mine. Când se întâmplă ceva și primesc un feedback pozitiv, și în urma unei analize realizez cum am ajuns să conectez toate punctele.

De ce anume ești cel mai mândră?

Astăzi sunt mândră de mine. Și în principiu pentru 2 lucruri. Sunt mândră de mine pentru curajul pe care îl am în fiecare zi în care îmi asum diversele responsabilități, fie ele de la cercetași sau de la muncă. Și sunt mândră de mine de fiecare dată când încep lucruri noi, cum ar fi un curs de înot, și mă și țin de el.

Ce nu ai putut termina?

O carte începută acum un an.

Lista lungă de mailuri necitite din decembrie.

Cu obiceiurile negative sau ineficiente din viața mea 🙂

Care este lucrul cel mai bun pe care l-ai descoperit în tine?

Că a fi transparent, empatic și în general de treabă cu oamenii, ajută în orice context în viața asta.

Pentru ce anume ești cea mai recunoscătoare?

  • sunt recunoascătoare pentru oamenii minunați din jurul meu, de la care învăț în fiecare zi ceva nou
  • pentru încrederea pe care mi-au insuflat-o ai mei că pot realiza orice îmi doresc
  • pentru experiențele faine din anul ăsta și oamenii pe care i-am cunoscut o dată cu ele

Posted on in recunostinta

30 până la 30

un fel de 30 under 30 din viața mea

pentru că schimbarea prefixului nu înseamnă criză existențială

ci mai degrabă o recunoaștere a tuturor lucrurilor mărunte și minunate care s-au întâmplat în toți acești ani.

  • (1) în liceu îmi publicam primul meu articol pe blog. Îi spunea Oximoron
  • (2) am plecat spontan în concediu în Islanda în toamnă 2018
  • (3) mi-am mutat viața în București aproape de un an și nu regret nici o secundă
  • (4) la 19 ani am pregătit și printat primul ziar din viața mea pentru un eveniment cercetășesc
  • (5) mi-am dat demisia de 3 ori în viață și a fost cea mai bună decizie de fiecare dată
  • (6) în 2011 am început să scriu aici și îmi e frică să citesc ce scriam acum 10 ani. nu recomand nimănui să facă asta
  • (7) la 17 ani am devenit cercetaș
  • (8) am o licență în inginerie chimică cu specializare în chimie alimentară și biochimie
  • (9) lucrez de 4 ani în fundraising pentru ong-uri și cred în continuare că a fost o alegere bună
  • (10) sunt membru în boardul național al Organizației Naționale Cercetașii României, unde e fain și solicitant
  • (11) am fost 3 ani de zile șeful de centru local al grupului de cercetași din Alba Iulia și a fost o experiență care m-a maturizat mult
  • (12) am suferit 2 ani de zile cu aparat dentar și am slăbit 5 kg din cauza asta
  • (13) am pedalat de la Cluj la Alba 100+ km
  • (14) am fost exmatriculată o dată în viață. însemnând că am început un master și nu mi-am dat dizertația la timp
  • (15) la 26-27 de ani am învățat să schiez
  • (16) aproape am reușit să ajung de la Cluj la Alba pe jos în 2016. din păcate nu mai era concediu și mai aveam nevoie de o zi
  • (17) Harry Potter a fost prima serie de cărți pe care am citit-o de plăcere

„Anume alegerile noastre, Harry, sunt cele care arată cu adevărat cine suntem, mult mai mult decât abilitățile noastre.”

Albus Dumbledore
  • (18) n-am ajuns pe vf Negoiu și nici pe vf Retezat, însă am ajuns până în șaua lor și mă bucur chiar și numa pentru atât
  • (19) Libelula e ”my soul animal” și Waky e țestoasa mea favorită
  • (20) toți blugii copilăriei mele aveau badge-uri în genunchi pentru că mă împiedicam și îi rupeam în prima săptămână. Mi se întâmplă în continuare să ajung în situația asta
  • (21) Și astăzi, după 20 și ceva de ani, cartea mea preferată e ”Băieții din strada Pal”
  • (22) la grădiniță am refuzat să mă dau peste cap, pentru că nu știam să fac asta, însă i-am spus educatoarei că e murdar covorul și nu vreau să îmi murdăresc bluza albă. M-am descurcat zic, e un skill bun în viață
  • (23) prima mea bicicletă era un BMX roșu cu burete pe ghidon și roți ajutătoare. Am iubit bicicleta aia.
  • (24) m-am mutat de 3 ori de la o școală la alta până într-a 5-a și îmi amintesc poate 10% dintre colegii de atunci. Recunosc că îmi pare un pic rău că nu am creat legături puternice și nu am ținut legătura cu ei

Happiness is not something you postpone for the future, is something you design for the present

Jim Rohn
  • (25) nu am prieteni din copilărie, însă astăzi am cei mai minunați prieteni din lume
  • (26) am fost îndrăgostită și apoi am învățat cum să mă iubesc mai întâi pe mine
  • (27) nu mă consider o mare adventurieră, însă am descoperit că îmi place să mă bucur de natură din caiac / canoe, bicicletă sau umblând pe jos
  • (28) prima dată am ”fugit” de la școală în clasa a 3-a. intenția a fost bună, era o problemă care trebuia rezolvată. Soluția nu a fost chiar perfectă
  • (29) am învățat că e în regulă să dai greș, pentru că din greșeli învățăm. Și îmi spun asta de fiecare dată când se acumulează frustrare
  • (30) orice faci în viața asta, fa-o de plăcere, pentru că îți pasă sau pentru că îndeplinește o nevoie. E musai să fie măcar una din 3

Recunosc că mi-a fost dificil să îmi amintesc părți din viața mea și am trecut prin tot felul de date și poze și calendare, mi-am luat câteva zile să îmi amintesc părți din copilărie, însă e un exercițiu care mi-a dat mult de gândit și îl recomand oricui.

Posted on in cercetasi, recunostinta

Anul cercetășesc începe cu UP

Și a mai trecut un an, și am fost la UP, și ne-am simțit bine, am lucrat,  n-am dormit, am cunoscut o grămadă de oameni noi..și îmi e tare dor.

A trecut mai bine de o săptămână (sau făcut aproape doua până am reușit să gat textu asta) de când s-a încheiat cea de-a 14-a ediție a Festivalului Unitate și Prietenie, eveniment organizat în fiecare an la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României, de către cercetașii din Alba (adica noi). Ca să vă dau niște detalii așa în mare, au fost undeva la 300 de participanți, 100 de oameni în staff și câțiva invitați și vizitatori. Festivalul a durat 4 zile, din 30 noiembrie și până în 4 decembrie, iar cazarea a fost în incinta sălii de sport a Col. Naț. ”HCC” din oraș.

Pentru că anul trecut am fost tristă nu am reușit să ajung la UP (aveam ceva parțial la care trebuia să merg), de această dată am avut deosebita plăcere de a prelua rolul de coordonator media. Cam relativă treaba asta cu șefia, că am făcut tare multe chestii pe acolo. Dar să o luam așa ușurel, de la început.

Festivalul a început cu mult timp înainte pentru majoritatea liderilor de la noi. Din punct de vedere administrativ au trebuit găsite multe multe lucruri necesare bunei desfășurări a activităților, programul a trebuit pus la punct, iar echipa media a avut datoria de a promova festivalul în rândul cercetașilor din țară.

Eu m-am simțit foarte bine la UP. Mă așteptam la asta, la fel cum mă așteptam să îmi pierd nopțile, să ajut pe unde e nevoie sau să învăț lucruri noi. Concret, am avut din nou un ziar de făcut (deși dupa RoJAM am zis că nu mai vreau ziare- da chiar nu mai vreau ziare) și cu ajutorul Paulei și Ralucăi și Ioanei, a ieșit ceva draguț până la urmă. Eu sunt mulțumită de ele, le puteți vedea aici. Am ajuns să prezint alături de Vlad, festivitatea de deschidere. Am avut plăcerea de a urca pe scena în fața a 300 și ceva de oameni, de a vorbi la microfon îmbracată drăguț cu o rochiță de prințesă (și evident în bocanci). Nu credeam că o să mă descurc, da a ieșit ceva. Bine că nu sunt filmări:D. Recunosc, că în ultima noapte am cedat, n-am mai rezistat, am dormit prea mult, nu mi-am auzit telefonul, iar celei care a încercat să mă trezească n-am reușit decât să-i zâmbesc:)

După un asemenea weekend prelungit, am dormit 18 ore, însă pot să zic urlând în fața publicului larg că aș mai face asta încă odată, și nu numai. Mi-a plăcut și m-am simțit bine. UP-ul înseamnă oameni, prietenie, unitate, povești… Pentru mine anul cercetășesc începe cu UP.

Multe mulțumiri s-au spus după festival, dar vreau și eu să le zic mersi de ajutor la toți liderii și seniorii și explo care m-au ajutat pe partea de imagine, gagicilor care mi-au propus/convins să fac asta, și celor care la 5 dimineața îmi făceau masaj și mă luau în brațe (ca să iau un pic de forță). Mulțumim încă odată sponsorilor și partenerilor noștrii (aicea apar toți), lui Andrei de la CRR Alba, care m-a ajutat încă odată prin implicarea lui, prietenilor noștrii de la Plus Noi care ne-au băgat piesele lor în cap și acuma numa delea mai ascultăm, Cristinei Tătar care nu doar că a înregistrat imnul UP, dar a și venit să îl cânte alături de noi, și nu în ultimul rând tuturor cercetașilor care au venit la UP14. Ne vedem la anu!