La grădiniță nu îmi chiar plăcea. Am mers cumva ceva mai repede, cred că am repetat grupa mijlocie și am mers doar pentru că plângeam că sora mea merge la grădi și nu vroiam să rămân singură acasă. Era ciudat la grădiniță. Îmi amintesc tot momente în care nu îmi plăcea, în care nu am vrut să mă dau peste cap și am fost pedepsită pentru asta. Nu am avut voie să mă joc toată ziua. Nu m-am supărat, dar am comentat cât am putut de mult. M-a întrebat mama de ce nu am vrut să mă dau peste cap, defapt eu nu știam să mă dau peste cap și i-am spus educatoarei că e murdar covorul iar eu nu vreau să mă murdăresc. Mami a râs de mine. O uram pe preferata educatoarei. O fetiță cu părul blond întotdeauna prins in palmier. Vroiam și eu să îmi stea părul așa, dar al meu era prea scurt. Era bună la toate. La un moment dat a început să nu mai îmi pese de ea.

La școală a fost mai haos. În clasa I eram la Câmpia. Îmi plăcea de doamna învățătoarea, era vecină cu noi. Era frumos, învățam multe chestii, eram chiar bună la școală. Stăteam cu Geluțu în bancă și aveam o prietenă bună, cred că o chema Ana. Atunci am mers pentru câteva luni la dansuri populare. Am învățat să mă învârt, dar mi-am dat seama că nu sunt bună la orice și că unele lucruri chiar trebuie să le învăț și să muncesc pentru ele. Prima zi a fost cea mai grea. Era și tata cu mine acolo. Trebuia să facem cunoștiință cu perechea noastră. Și mie și lui, ne era rușine.. a venit până la urmă tata și ne-a făcut cunoștiință. Nu mai țin minte numele partenerului meu, știu că nu era prea întâlnit, nici nu vorbea prea mult. Era de treabă.

În clasa a 2 ne-am mutat la Alba. Colegi noi, învățătoare nouă. Nu îmi plăcea de ea. Noroc că într-a 3-a s-a schimbat. Vecinii mei erau în clasă cu mine și veneam întotdeauna împreună de la școală. Iar când am avut varicelă mergeam unii la ceilalți cu temele și lecțiile. Nu am stat prea mult la școala aia, în clasa a 4-a m-am mutat. Nu am apucat în 2 ani de zile să mă atașez prea tare. Cu o parte dintre colegi m-am întâlnit mai târziu în liceu, am rămas cumva în contact, ne mai vedem pe stradă, mai schimbăm o vorbă două.

În ultimul an m-am mutat la altă școală. Mă pregăteam să intru la clasa de engleză dintr-a 5-a și luam ore de engleză suplimentare. Cel mai mult m-a șocat că de Crăciun aveam serbare. Am fost atât de nervoasă. Cum să mai faci serbare în clasa a 4-a? Nu mai participasem la așa ceva de la grădiniță. Am fost o rebelă. Am vrut să nu particip deloc. Cumva am fost un pic obligată de mama. Trebuia să port haine populare și nu aveam, nu mi-a făcut nimeni rost pentru că nu vroiam să merg la serbare, eram încăpățânată. Îmi amintesc că mi-a zis mami să îmi iau pe mine măcar o bluziță albă, dar nu am vrut. Mi-am luat bluza ce îmi plăcea mie – roșu cu negru. Eram o pată de culoare între colegii mei. Am fost mulțumită de mine. Mi-am spus poezia și am plecat acasă. În continuare cred că a fost o prostie să faci serbare în clasa a 4-a (mai bine făceam o scenetă sau ceva concert, ceva fansy și cu alt nume).

În școala generală mi-a plăcut cel mai mult. Aveam colegi de treabă, îmi plăcea diriginta. Mergeam în fiecare an în excursie, am văzut tot felul de locuri faine împreună. Atunci am luat primul 3 din viața mea. Știu și acum unde e Podișul Tibet, și cu ochii închiși.

Cu toate astea, prima zi de școală nu mi-o chiar amintesc. Probabil nici nu e așa de importantă. Cu sigurnață o țin minte pe ultima: ultima zi de bac, ultimul examen din facultate, ultima bere suc cu colegii…

photo pixabay